Iubirea mea 
Mă întreb de multe ori, oare care este diferenţa între a fi singur şi a te simţi singur? Este trist dar din păcate este realitatea mea, este ca o boală, la început mă chinuia dar după un timp m-am învăţat cu durerea şi numai dau importanţă, sau cel puţin nu arăt nimănui. Mă mint şi mint pe toţi în jurul meu că sunt fericită, nu las să treacă dincolo de inima şi de sufletul meu, ţin totul închis. Mereu am avut speranţă, şi am în continuare, de câte ori mi-a fost greu am ştiut să trec peste, să ies învingătoare, dar acum bătălia pare mult prea grea, desigur sunt si sentimentele mele mult mai puternice… 
Iubire disperată 
Această iubire disperată, 
Violentă şi fragilă. 
Această iubire,  
Frumoasă ca ziua, 
Rea ca şi timpul, 
Când timpul este rău. 
Această iubire atât de frumoasă,  
 Atât de sigură de ea,  
Această iubire în întregime 
Este iubirea mea şi a ta. 
E ceea ce a fost, ce poate fi 
Şi tu şi eu putem 
Să mergem şi să ne întoarcem 
Putem uita si adormi, 
Visând, întinerind  
Treziţi zâmbim şi râdem 
Iubirea noastră nu se mişcă
Căpoasă eşti ca un catâr 
Eşti vie ca dorinţa 
Proaspătă ca amintirea 
Rece ca marmura 
Frumoasă ca ziua 
Fragilă ca un copil…  
Ne priveşti zâmbind 
Ne vorbeşti fără cuvinte 
Şi eu ascult tremurând 
Plâng pentru tine 
Plâng pentru mine 
Pentru toţi cei care se iubesc 
Şi care s-au iubit 
Plâng pentru toţi 
Ce nu cunosc 
Rămâi unde erai odată 
Rămâi acuma unde eşti 
Nu te mişca 
Dă-ne un semn de viaţă
Acum sau mai târziu în noapte 
Ieşi din tufişul amintirilor      
Întinde mâna 
Şi salvează-ne. 

Viata e frumoasa , unoeri ! Pentru acest "uneori" merita sa luptam !
RispondiEliminaDa. merită să luptăm, chiar şi pentru un zâmbet, o imbrăţişare, merită sa luptăm.
RispondiEliminaai scris foarte frumos.
RispondiEliminacand batalia pare prea grea avem tendinta sa renuntam dar de fapt trebuie sa continuam sa luptam cu si mai mult avant.