Sa iubesti...


Să iubeşti cu adevărat , înseamnă să ai mult curaj , să rişti absolut orice pentru el , şi fiecare moment , fiecare clipă să ştii cât de mult înseamnă . Sunt emoţii unice care nu se vor repeta , acţiuni voluntare sau involuntare, care doar de dragul lui le vei face. La fiecare întalnire cu el , simţi cum te priveşte şi uită să mai respire, toate jurăminţile , toate planurile de viitor făcute impreună . Doar iubind poţi simţi toate astea , iubirea ne face sa visăm , ne ridică mai sus decât am putea zbura vreodata , eu am curaj să lupt pentru ceea ce am si preţuiesc fiecare zi in care sunt a ta .

Micuţa floare

Cu faţa între mâini, zgârieturi pe sâni

numai sunt lacrimi să-ţi cureţe pielea

priveşti în gol si, nemişcată tremuri

     îngheţul te blochează 

săraca floare, tăiată si călcată in picioare

    aruncată pe pământ

abuzată si umilită, te chinui să respiri

   nu reuşeşti să te ridici

numai ai forţă să deschizi ochii

  si nemişcată tremuri

e o explozie de durere

   un ocean de furie

   un strigat de ruşine

un ţipăt mut, rece si inflamat

ce va lacrima in noapte

   si creşte încet 

numai sunt cuvinte

 si râsete cu prietenele

acele încălţări fabuloase

   acele emoţii de iubire

acum este totul spulberat

   si călcat în picioare

rămâne frica si abuzul de carne

anxietatea care persistă

  mâinile care rănesc

    ating şi distrug

râsul aspru al fiarelor însetate de sânge

     blestemaţi demoni

laşi si fără onoare, nemişcată tremuri

     încă mai tremuri

micuţă floare aruncată pe pământ

       fără confort si fără iubire....



Frumoasa

Fetele sunt ca merele in copaci,

Cele mai bune sunt in vârful copacului.

Bărbaţii nu vor să ajungă la cele bune,
Pentru că le e frică să nu cadă si să se rănească.

In schimb, iau merele stricate care sunt căzute pe jos,si care,
Chiar dacă nu sunt aşa bune,sunt uşor de ajuns la ele.

De aceea merele care sunt in vârful copacului, cred
Că ceva nu merge la ele,dar in realitate
"Ele sunt grandioase".
Pur şi simplu trebuie să fie răbdatoare,
Şi să aştepte bărbatul potrivit,
Acela care va fi aşa curajos,
Şi se va urca până in vârful copacului pentru ele.
Nu trebuie să cădem pentru a fi culese,
Cine va avea nevoie de noi şi ne va iubi,  
Va face absolut orice pentru a ajunge la noi.
Femeia a fost făcută din coasta bărbatului,
Nu din picioare ca să fie bătută,
Nici din cap ca să fie superioară.
Dar ca să fie la fel, sub brate ca să fie protejată,
Şi alături de inimă ca să fie iubită.
Acum stiţi cât valorează o femeie! 


" Pământul are muzica pentru
 aceeia care ştiu să asculte."

Fino a che punto si va con i compromessi?

Piuttosto, la questione e quanto si va con i compromessi, e se ti fermi a compromessi che non si può ottenere, perche molte persone fa la confusione tra compromesso e compromettente. Se si riesce rimanere in prima e non arrivare nella seconda, allora e ok. Quando cominci, ha prenderti giocò di te allora non ha più alcun senso, e non si può mai quantificare né tristezza, neppure la felicita dal tuo punto di vista, perche nella mente di ogni uno di noi, il nostro compromesso vale infinitamente di più rispetto agli altri. Secondo me compromessi si fanno da entrambi le parti, per il beneficio della relazione. Quanto bello suona!
Mai dimenticare di te stesso, dei tuoi desideri, dei tuoi ideali...
I compromessi sono buoni, utili e necessari... finche alcun tentativo da quei compromessi ti negano, e all’finale arriverai ha farti guerra da sola. Non rinunciare a te, ha quello che ti faccia felice, soltanto per accontentare il tuo partner...

Şi bărbaţii pot plânge…

E destul de controversat acest subiect. Pe mine mă deranjează discuţiile în care se spune că dacă plânge un bărbat este mai puţin bărbat. De ce? Ei nu au sentimente?

Este firesc să se poată exterioriza si ei. Se spune că doar femeile pot plânge. Că ele sunt mai sensibile, că sunt mai emotive, sunt mult mai uşor de impresionat.

Eu dacă văd un bărbat plângând, nu mă gândesc că e mai puţin bărbat tocmai din cauza că i-au scăpat nişte lacrimi. Toţi simţim diferit, în felul nostru. E dreptul nostru să ne exteriorizăm aşa cum dorim sau simţim. Totuşi, nu pot să nu mă întreb de ce bărbaţii se ruşinează de acest aspect, de ce privesc lacrimile drept umilire. Toţi suntem oameni, deci ne putem manifesta cum credem de cuviinţă.

Voi ce părere aveţi? E ruşinos sau nu pentru un bărbat să plângă?