Placerea vine datorita iluziei, dar fericirea se naste din realitate

Intotdeauna am considerat ca este o bazaconie faptul ca anumiti oameni cred ca fericirea si placerea sunt sinonime. Este o falsa presupunere faptul ca placerea sta la baza fericirii, si eronat alegem placerea in schimbul fericirii.

Cred cu fermitate ca placerea trebuie sa fie parte componenta din fiecare zi. Suntem proiectati pentru a cauta placerea si sa evitam durerea.

Dar placerea creeaza dependenta. Suntem obsesionati de cautarea placerii. Avem nevoie sa cumparam mai mult, de baut mai mult, de mancare mai mult, sa impingem tot mai mult bara transgresiunii. Ceea ce ne dadea placere ieri, astazi ne plictiseste.

Ceea ce ne entuziasma ieri astazi ne lasa indiferenti.

Placerea este o flacara care ne devoreaza. De fiecare data cand flacara se stinge, frigul ne cuprinde si suntem dispusi sa ardem orice pentru a resimti acea senzatie de caldura.

Placerea este simpla si o putem controla. Placerea poate fi cumparata si nu este nevoie sa fie cucerita. Placerea este imediata si nu este nevoie sa o construim.

Dar senzatia de placere are mereu acelasi sfarsit, este ca un amant lipsit de respect care ne lasa goi si ravasiti. Asediati de remuscari ne promitem sa schimbam viata: vom schimba obiceiurile dar vom amana pana la urmatorul moment de placere...

 In cautarea fericirii ...

In fiecare zi suntem bombardati de falsa promisiune ca urmatoarea noastra placere ne va face fericiti... dar paradoxul este ca adevarata fericire nu are nimic de-a face cu placerea. Daca placerea ne constrange sa atingem teluri de care nu avem in realitate atata nevoie, fericirea, in contrariu, se hraneste doar cu esentialul: suntem fericiti atunci cand reusim sa ne concentram asupra lucrurilor cu adevarat importante, cand impartim momente simple cu persoane speciale, cand gustam prezentul fara sa fim ingrijorati de trecut sau viitor.

Fericirea nu este niciodata simpla si mereu pentru a o dobandi trebuie sa platim pretul auto-disciplinei. Fericirea nu poate fi cumparata, dar trebuie cucerita, nu este imediata, dar ii putem gusta fructele pe tot parcursul.

Dar tu? In acest moment al vietii tale cauti placerea sau fericirea?

Importanta unei atitudini mentale

Nu intamplator am ales acest subiect, dar am o mare pasiune pentru cresterea personala; cred cu fermitate ca, cuvintele corecte au puterea sa trezeasca campionul care dormiteaza in fiecare dintre noi.

Bineinteles ca nu sunt suficiente doar cuvintele, dar de multe ori tot de ce avem nevoie este o mica impingere, un impuls care sa ne puna in miscare si sa ne permita sa regasim motivatia pierduta. Dar mai mult ca orice, este nevoie sa modificam atitudinea noastra mentala.

Poti fi invingator

Daca gandesti ca esti infrant, chiar esti.

Daca gandesti ca nu ai curaj, nu il ai.

Daca ai vrea sa invingi si crezi ca nu poti,

Cu siguranta nu vei invinge.

Daca gandesti ca vei pierde, deja ai pierdut,

Pentru ca trebuie sa descoperim,

Ca succesul incepe cu vointa,

Totul depinde de atitudinea mentala.

Daca gandesti ca esti subestimat, chiar esti;

Pentru a urca sus trebuie sa gandesti in mare;

Trebuie sa fii sigur pe tine

Inainte de a putea atinge orice scop.

Bataliile vietii, nu pot fi mereu invinse

De cel mai puternic sau cel mai rapid;

Dar mai intr-un tarziu omul va invinge,

Acel om care va gandi ca poate invinge.

      Speranta

Aici este, pentru multe femei, o dilema. Natura le-a inzestrat cu o intuitie buna, dar in problemele iubirii si ale cuplului, ele procedeaza dupa principiul numit speranta. Ele fantazeaza gandindu-se ce ar putea ajunge un barbat daca ar avea conditii favorabile, chiar daca de mult au vazut ce-i poate pielea. Ele exclud starea existenta, care e de-a dreptul lamentabila.

A te casatori cu un barbat fiindca uneori este amabil, ca are laturi bune care, deocamdata, dormiteaza adanc, pentru ca, poate, in el va invinge in cele din urma partea cea mai buna - toate acestea descriu modul „sigur” de a reduce la tacere sentimentele abdominale si de a te cufunda in nefericire.

Cine gandeste asa se concentreaza asupra felului cum ar putea sa stea lucrurile, nu asupra situatiei reale. Pentru ca El e dragut o data pe saptamana, ea crede in samburele bun al fiintei lui. Nu conteaza ca de cele mai multe ori e grosolan. Multe femei sunt dispuse sa-si iroseasca timpul cu tentative lipsite de orice perspective de reeducare a unor barbati maturi.Captive ale intelegerii si sperantei, ele nu aud ce le sopteste intuitia, care le indeamna sa-i pretinda sa fie amabil in fiecare zi sau sa-l paraseasca. Cand vocea interioara va previne: „El nu se va schimba”, luati-o in serios!

Barbatii au nevoie de femei?

Ne surprinde mereu masura in care femeile asigura securitatea si din punct de vedere social. Barbatii necasatoriti prezinta, in medie, un risc de cinci ori mai mare decat cei casatoriti sa devina criminali, iar ei sunt de trei ori mai des victimele unui act de violenta decat cei care au o relatie. La femei datele nu atesta o asemenea corelatie. Barbatii au nevoie de femei pentru a se calma. E greu sa speculezi asupra intrebarii daca natura a facut sa fie asa ca sa asigure urmasi, sa stabilizeze comunitatile sociale sau sa stimuleze relatiile monogame. Sigur este faptul ca barbatii au nevoie de femei ca sa se protejeze de ei insisi. Cand traiesc singure, femeile se descurca mult mai bine. La barbati, doar incercatul Don Juan pare sa aiba o sansa de a fi singur fara a avea probleme sufletesti. Numai barbatul care-si indreapta energia spre scopul de a placea cat mai multor femei isi compenseaza agresivitatea intr-o masura suficient de mare. La femei, lucrurile stau cu totul altfel. Dupa divort, ele sunt mult mai detasate, mai echilibrate, mai active si au mai multe relatii sociale decat inainte. Barbatii, in schimb, dupa divort sau dupa despartirea de partenera lor, cad usor in depresii adanci, din care rareori ies prin propriile lor forte. Pe cine mai mira faptul ca cele mai multe divorturi sunt inaintate de femei? Ele nu se tem ca vor pieri daca traiesc singure.

Ganduri si incapatanare

E ciudat. Trec zilele, una dupa alta, si aproape nu-ti dai seama... aceleasi persoane, acelasi curs... Prea putin timp ca sa-ti dai seama ca sunt toate la fel sau diferite. Treci peste si mergi mai departe. Apoi dintr-o data esti pus pe ganduri. Faci cateva socoteli si te intrebi cum e posibil... da pentru ca se intampla cateodata multe lucruri pe care nu ti le poti explica, lucruri care cad pe tine gramada si nu reusesti sa te misti nici daca le vezi de aproape. Cunosti o persoana si dupa putin timp descoperi ce inseamna „a iubi” pentru ca desi departe el face parte din tine... Ai fi vrut sa te impotrivesti, sa nu iubesti dar nu ai putut evita, ai suferit si ai facut sa sufere si inima ta care nu vroia sa inteleaga cat era de imposibila aceasta iubire... pentru tine au fost zile triste, pline de regrete, de lacrimi, de frica... te-ai simtit din ce in ce mai singura si mai neinteleasa. Ai fi vrut sa gasesti o solutie, doar asa frica si lacrimile tale ar fi disparut. Dar nimic nu te mai poate ajuta, nu-ti foloseste la nimic sa uiti de ce anumite lacrimi, poate cele mai adevarate, nu ajung la ochi, si le porti tot timpul inauntrul tau... atunci ai facut o alegere, ai ales sa lupti pentru aceasta iubire pentru ca a dat un sens vietii tale. Un sens care pana atunci nu aveai dreptul sa pretinzi, pentru ca este incredibil cum o persoana iti poate oferi atat de mult doar prin faptul ca exista... ... fara el esti un intreg incomplet...

8 Martie

Pentru tine care stii sa daruiesti

Fara sa ceri ceva in schimb,

Pentru bunatatea ta,

Pentru tine Femeie!

Timpul s-a oprit in loc

Doar pentru tine,

Pentru a-ti aduce un omagiu,

Cea mai frumoasa dintre flori,

Esti tu Femeie!

La multi ani!

Pentru toate femeile, dar in special pentru:

 Lavi

Denisa

Deniza C.

Dream

Azucena

Mallynna

Butterfly

C.L.M

Ermina

Departe

Sunt departe de tine acum si-mi este tare de greu, as vrea sa pot da timpul inapoi, macar sa mai pot simti o data parfumul tau. Tu ma faci sa ma simt speciala, imi oferi o viata de mister si fericire, tu vezi dincolo de trupul meu, ma intelegi chiar si atunci cand nu vorbesc, cand imi pun capul pe pieptul tau sunt cuprinsa de o imensa liniste, incredere si armonie.

Iubirea ta este reala, imi regenereaza sufletul si viata, iubirea ta imi ofera frumusete, senzualitate, putere, ma faci sa ma simt speciala, esti tot ceea ce imi doresc. Doar cu o privire stii sa-mi dizolvi neincrederea, incertitudinea. Cand am plecat mi-as fi dorit sa-ti fi spus cat esti de important pentru mine, nu am facut-o si acum regret. Imi este greu fara tine dar sunt fericita ca stiu ca esti al meu, chiar daca sunt departe o particica din mine este inca acolo cu tine. Si stiu ca si tie ti-e greu fara mine, stiu ca-n orice coltisor al casei simti prezenta mea, fiecare particica are amprenta mea, si cat ai vrea sa ascunzi, dorul de mine te va cuprinde in fiecare seara, vei auzi glasul meu chiar daca nu sunt langa tine... sunt departe iubire dar este o departare doar in kilometri, pentru ca inimile si sufletele noastre sunt mai unite ca niciodata... si totusi sunt departe...

Mărțișoare pentru fete 

 

 

Soarele şi Luna

Când Soarele şi Luna s-au întâlnit pentru prima dată, a fost între ei o dragoste nebunească. Lumea nu exista încă şi Dumnezeu a hotărât într-o zi că mai trebuie să le dea ceva , strălucirea. Mai hotărî şi că Soarele va lumina ziua iar Luna va străluci în noapte, astfel fiind forţaţi să trăiască separat. Amândoi au fost invadaţi de o mare tristeţe realizând că nu vor putea fi niciodată împreună. Luna fuse imediat îngrijorată, în ciuda luciului dat de Dumnezeu, se simţea foarte singură. Soarele în schimb câştigă titlul de rege al galaxiei dar nici pe el asta nu-l făcu prea fericit, văzând acestea Dumnezeu într-o zi îi chemă la el pentru a le explica: Tu Luna, luminezi nopţile reci şi calde, vei fi farmecul dragostei iar Soarele va lumina pe pământ în timpul zilei, va fi o sursă de viaţă pentru natură şi oameni. Luna era foarte tristă pentru soarta crudă şi plânse cu lacrimi amare, Soarele se întristă şi el văzând-o pe ea şi decise să-i ceară lui Dumnezeu ceva, „Doamne, te rog ajut-o pe Luna, ea este mai sensibilă decât mine şi nu suportă singurătatea.”

Şi Dumnezeu, în mila Lui cea mare, a creat Stelele, pentru ai ţine de urât Lunei. „Acum când Luna va fi tristă poate vorbi cu Stelele, care fac tot posibilul să-i facă pe plac.”

Dar ei şi astăzi trăiesc separat… se pretinde că Soarele este fericit, Luna nu-şi poate ascunde tristeţea… Soarele arde cu pasiune pentru ea, şi ea trăieşte în nostalgie de durerea lui. Oricum Soarele şi Luna au continuat fiecare pe drumul lor, el singur dar puternic, ea împreună cu stelele dar slabă şi fragilă. Dar Dumnezeu a hotărât că niciodată iubirea nu este imposibilă, aşa că pentru ei a creat Eclipsa. Astăzi Soarele şi Luna sunt mereu în aşteptarea acelui moment, când se pot întâlni. De acum încolo când te uiţi la cer şi vei vedea că Soarele acoperă Luna, să ştii că pentru noi se cheamă Eclipsă, dar pentru ei este un act de iubire, şi atât de mare este iubirea lor că ne poate orbi.

Băieţelul care număra stelele

Acum era singur în odaia sărăcăcioasă şi neîncăpătoare, stătea pe un scaun la o masă cum îi plăcea lui să se laude, făcută dintr-un butoi vechi şi se gândea. Se simţea mai singur ca niciodată, singura fiinţă care-i mai aducea alinare era un prăpădit de căţel. Prea multe s-au întâmplat şi într-un timp atât de scurt, de ce a trebuit să plece toţi pe care îi iubea? Oare e vina lui, că nu a fost destul de ascultător, de ce a trebuit să se îmbolnăvească şi tatăl şi mama lui, de ce nu şi el?

Avea atâtea întrebări, mult prea multă durere pentru un băieţel de numai nouă ani, vedea pe alţi copii jucându-se, râzând, făcând boacăne, i se păreau atât de îndepărtate acele vremuri când şi el se juca împreună cu ei, acele dăţi când mergeau la colindat, când fugeau de la şcoală pentru a se duce la gârlă… Privind pe fereastra odăii sale, cerul înstelat, îşi spuse în gând: parcă în seara asta sunt mai multe stele ca niciodată… Cât şi-ar fi dorit să ştie, oare acolo departe între steluţele acelea sunt şi părinţii lui. Printre lacrimi privi la cer şi rugă stelele să-i spună dacă acolo sus sunt mama şi tatăl său. Din când în când văzu cum una câte una licărea mai mult şi se născu o mică speranţă în sufletul băiatului, simţea de acum că numai e atât de singur, stelele parcă-i vorbeau. Îşi spuse în gând, de acum încolo voi număra stelele şi nu voi mai fi singur…

Ai putea…

Îţi vorbesc din acea lume

Care încă nu e îmbrăţişată

De visele mele,

Strig milă.

Dar nu-ţi impun,

Te rog să te gândeşti,

Pentru că azi sunt chin

Dar mâine , ţi-aş putea fi pace.

Azi nu mă vrei

Dar mâine ai putea să mă doreşti…

Azi poate-ţi iubeşti libertatea

Mâine m-ai putea iubi pe mine.

Poţi face din mine un regret

Sau o teribilă remuşcare

Un simplu gest de iubire.

Ţi-aş putea fi respiraţie profundă

Sau poate doar un simţ.

Din mine poţi să faci ce vrei,

Să mă consideri condamnare,  

Sau mult mai simplu, a ta iubire.

Pot să-ţi fiu viaţă sau nimic.

Doar tu de ai putea sau de ai vrea…

Am învăţat

Am învăţat să zâmbesc printre lacrimi

Şi să le usuc cu un zâmbet poate forţat,

Am învăţat că în timp ce tu plângi

Un altul va râde de lacrimile tale, în spatele tău,

Am înţeles că este un motiv pentru orice

Şi că nimic nu este pentru totdeauna

Am învăţat că dacă vrei să învingi

Trebuie să arăţi că eşti puternic,

chiar dacă nu e adevărat,

Pentru că numai aşa vei câştiga.

Am învăţat că nu poţi da exemple

Despre ce nu ai învăţat, dar poţi învăţa,

Chiar şi de la cei care nu ştiu ce ştii tu.

Am învăţat că dacă pierzi luptând

Gustul este mai puţin amar.

Am învăţat că până la ultima suflare

Totul se poate încă face.

Am plâns iubire

 Eu… care în liniştea acelei camere,

Plângeam… printre sughiţuri

Am început ca să-ţi vorbesc,

Să-ţi povestesc viaţa mea.

O iubire falită,

Fetiţa mea departe,

Prietenii greşite,

O viaţă de erou.

Aş fi vrut să mor…

Tu m-ai strâns la piept

Mângâindu-mi pielea catifelată

Erai tu îngerul meu,

Care m-ai prins de mână,

Ca să mă duci departe,

Ai reuşit s-aprinzi lumina,

De prea mult stinsă-n ochii mei.

Plângeam…

Nu o mai făcusem

În orgoliul meu de femeie,

Mă pierdusem în vânt

Pofta mea de viaţă se dusese,

Ca frunzele toamna

Care cad uşor,

Pierzându-se călcate în picioare,

De milioane de persoane.

Dar am înţeles că erai tu îngerul meu,

Am ştiut că mă vei proteja,

Că vei salva sufletul meu.